Când dragostea vorbește ...

“Când dragostea vorbește, vocile tuturor zeilor par a fi adormite în armonia raiului.” – William Shakespeare Sinceră să fiu, îmi place, defapt, nu, ador felul în care Shakespeare vorbește despre dragoste și uneori despre viață. Și totuși când e dragoste în jurul totul e perfect sau încearcă a fi așa… Totuși în ochii tăi asta vezi, uiți de ceea ce te înconjoară și gândurile sunt numai într-un loc, la el sau ea… Uiți de toate problemele ce te înconjoară și vezi că de când e în viața ta totul e frumos și problemele pe care le aveai nu mai sunt așa de grele și doar gândindu-te că e acolo lângă tine ele devin mai ușoare și parcă din senin le găsești rezolvarea fix acolo unde te așteptai să fie. În doi totul e mai ușor, adică problemele lui sunt ale tale și invers… Deci după părerea mea asta e ceea ce contează. Încă nu știu dacă momentan am deviat de la subiect, dar cred că asta e cel mai probabil.. Oricum… Când dragostea plutește în aer până și cele mai puternice ființe pământești sau cerești, nu îți mai pot face nimic, nu te mai poate răni nimeni. "Iubesc în tine omul acela pe care numai eu l-am descoperit, un om care nu-i cel ce aparţine lumii, cel admirat, cunoscut, ci unul doar al meu, care nu se mai poate schimba, care nu poate îmbătrâni, pe care nu pot să nu-l iubesc, fiindcă îl privesc cu nişte ochi ce nu-l văd decât pe el..." Guy de Maupassant