E ciudat cum oameni care te ştiu de mult nu te cunosc decât puţin... care află despre tine doar ce vrei tu să le povesteşti... care te văd râzând sau suferind fără să înţeleagă de ce... Se uită la tine fără să te vadă, te aud fără să te asculte, trăiesc lângă tine fără să te simtă. Sunt zile în care nici eu nu ştiu ce simt sau ce vreau, dar probabil că aşa păţim toţi uneori... Ştiu doar că sunt de o simplitate complicată, sunt un joc de lumini şi umbre, sunt un înger cu ochi de demon. Nu cred în iubirile eterne deşi le caut zi de zi... mă sperie responsabilităţile, dar tânjesc după stabilitate... nu fac promisiuni de teamă să nu le încalc... nu caut duşmani, dar nici nu mă feresc de ei. Trăiesc râzând chiar dacă inima îmi plânge iar lacrimile le transform în ploi reci ascunse după nori. Construiesc vise zi de zi... mereu altele, mereu aceleaşi...
Trăiesc fără să mă gândesc la ce va fi mâine, dar îmi fac planuri... mi-e teamă să nu-mi irosesc energia, timpul sau viaţa... sunt un "copil" ce vede lumea prin ochii unui adult... refuz să cresc, refuz să-mi pierd naivitatea... Îi iubesc pe ceilalţi mai mult decât mă iubesc pe mine...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu