... sfârșit de an ...

… a mai trecut un an! Când? Nu știu, parcă într-o luna a trecut tot anul!
Acum în ultima zi din an e timpul să fac bilanțul. 2011 a fost un an plin: Am avut reușite , dar și insuccese. Am râs, dar am și plans. Am fost ocupată, dar m-am și plictisit. Mi-am făcut prieteni noi, dar m-am și depărtat de prieteni vechi. Am călătorit, dar în final tot acasă am ajuns. Am urât, am iubit, m-am îndrăgostit, am ajutat, am încurcat, am certat, am fost certată, am învățat, am călătorit, am căzut la pământ, dar m-am ridicat și am mers mai departe…
În final ideea e ca acum, când trag linie, nu am nici un regret. Ce a fost a trecut și a trecut cu bine. Am făcut și greșeli, dar am învățat din ele. Și dacă nu am învățat, poate voi învăța data viitoare când le fac.
Iar pentru anul care vine… ca tot omu`, am si eu planuri mari... și multe... și am să fac tot posibilul să le duc la capăt. Iar dacă nu ies toate, nu-i nimic, le fac în anul care urmează. Important e că pornesc în anul nou cu capul sus...

Me myself and I, that's all i got in the end...

De prea mult timp nu mi-am mai văzut prioritățile, am văzut doar sufletul altora, sentimentele lor, am încercat un timp îndelungat să ajut pe toata lumea. Și? N-am rezolvat nimic, am pierdut necunoscuta ecuatiei, EU. Eu, sufletul meu, sentimentele mele, tot ceea ce am fost si acum nu mai sunt. Am pierdut pariul pe care-l faceam cu mine însămi, ca nu mă voi transforma în ceva ce nu cunosc, poate că recunosc anumite lucruri, dar să fiu serioasă, m-am săturat să ma uit pe mine pentru alții. Mi-am călcat orgoliul în picioare, de cate ori? O mie? Prea puțin. Și n-am rezolvat absolut nimic. Acum? Acum încerc să-mi pun în ordine prioritățile, să mă gândesc numai la mine.

Me myself and I, that's all i got in the end...

azi ...

Azi o să-mi ascund amintiri, dezamăgiri, vise fără vre-un sens. O să-mi ascund o parte din viață doar pentru a o regăsi peste o eternitate, iar când voi dezgropa totul voi râde de simplele iluzii de copil. M-am decis azi să-mi iau viata în mâini, să fac exact ceea ce vreau, să nu ma mai gândesc numai la ce e bine pentru viitor, să-mi fie bine acum, în prezent. Azi îngrop capsula timpului în cel mai adânc loc de pe planetă. Acolo unde doar timpul o va găsi. Ascund sentimente doar pentru a le găsi mai târziu, atunci când va fi trecut prea mult timp pentru a mai durea totul ca acum. Îngrop speranțe, momente dulci, sunete muzicale, versuri, iubiri, pe mine...

Nici Craciunul nu mai e ce-a fost odată!

De când eram mică, am corelat parfumul Crăciunului cu aromă de portocale şi vin fiert. Intensitatea trăirilor curate, uimirea în faţa bradului împodobit, magia cadourilor, simplitatea relaţiilor familiale, parcă toate au rămas undeva, într-un trecut în care îmi aparţineam în procent mai mare.
Acum, am conștiința un pic murdară, regrete adunate, greşeli neasumate, zâmbete pierdute, frumuseţe neînţeleasă. Trăirile îmi tind şi spre superficial şi concret, uimirea se transformă în apăsare sufletească, iar magia cadourilor e înăbuşită de febra (fizică) a alergăturii prin magazine, a calculelor cu virgule în buget, a incapacităţii de a împlini material dorinţe şi aşteptări. Familia nu mai este completă, iar interacţiunea sentimentală s-a diminuat.

Craciunul nu mai e ce-a fost odată!!!

Ninge. E frig.În casă totul este în armonie.
Încă câteva zile şi vine Crăciunul, una din sărbătorile mele preferate. Vin acele momente când parcă îţi doreşti să redevii din nou un mic copilaş căruia mămuca să îi spună că seara vine Moş Crăciun cu un sac plin cu daruri, acea atmosferă care probabil că în zilele noastre s-a spulberat.
Eu încă cred în magia Crăciunului, în ciuda faptului că am crescut, pentru că dacă nu ar mai exista, ar fii totul atât de aiurea...
Acel frumos sentiment când stai întinsă pe canapea cu ceşcuţa de ciocolată caldă şi multe fursecuri proaspete uitându-te pe fereastră la ce frumos poate să ningă având pe fundal o melodie liniştitoare, în cadru prinzând şi luminosul brad, în seara de Ajun. În acele momente, eu doresc să opresc timpul în loc.
Este atât de magic!!!

Bunicule ...:(

Nu am apucat niciodată să îţi scriu o scrisoare pentru că noi doi am avut norocul să ne petrecem împreună cam toate vacanţele mele până să fiu școlărită,cred totuşi că ţi-ar fi plăcut să primeşti de la mine măcar un rând pe an. Îţi scriu acum, când nu mai poţi citi scrisoarea de la nepoată, dar bunicule dragă, mi s-a făcut dor de matale .... ţin minte şi acum ziua de l-a sfârșitul clasei întâi, rochița roz de prințesă, şi mai ales prezenţa matale... apoi ne-am văzut iară în vacanţa dintre clasa a 2-a şi a 3-a ,ultima dată din păcate, au mai trecut câțiva ani în care ne-ai așteptat să ajungem la tine, dar din păcate noi nu ajuns, iar în anul în care trebuia să venim a intervenit altceva și iar nu am ajuns, iar matale ai plecat dintre noi prea devreme parcă,nu realizam ce înseamnă moartea... nici nu ştiu unde ţi-e mormântul...:( regret că în anul acela nu am mai putut ajunge la țară, te-ai stins de dorul nostru...
Îmi pare rău că nu am ştiut să mă bucur mai mult de matale, pentru că acum sunt conştientă că nu voi mai trăi niciodată acele momente. Amintirile nu mai există decât în mintea mea...
Ai fost bunicul meu favorit și asa pentru că matale la acel moment aveai doar o nepoata şi doi nepoți, dar am simțit iubirea din partea matale mai mult decât din partea bunicilor din partea mamei(care aveau deja zeci de nepoți și trebuiau sa împartă iubirea),... Aşa cum te-ai dus matale sau dus şi ei şi ştiu ca de acolo de sus aveți grija de noi... mi-e dor de voi... dar mai ales de tine bunicule

Dacă mă gândesc bine peste câteva zile sunt 9 ani de când nu mai ești printre noi...

Dragă Moş Crăciun...

Dragă Moş Crăciun,

Nu sunt un copil, dar sunt convinsă că tu ştii deja asta, sunt un adult cu suflet de copil, vise, speranţe şi dorinţe ale unui copil... de aceea iţi scriu
Ce-mi doresc eu anul acesta ,am să fiu scurtă şi explicită.Imi doresc anul acesta să pot visa mai mult, să pot spera mai des, să zămbesc zilnic şi să ofer in fiecare secundă. Te rog sa arunci cu speranţe pentru cei ce nu mai cred in ea, pune căte un zămbet pe fiecare chip să vadă şi cei ce plăng că există bucurie. Adu magia de a dărui frumuseţe, puritate şi bucurie. Adu misterul de a inţelege taina credinţei şi a iertării.
Adu-mi, te rog, chiar dacă nu-ți va fi ușor, puterea să fac lucruri care să preschimbe lumea într-una mai bună, indrazneală să lupt și-n anul care vine cu greutațile vieții.
Dar mai presus de toate, te rog, Moșule, din tot sufletul, să-mi aduci sufletul pereche ,ca să mă bucur de fericirea pe care am asteptat-o , o viața și de care, mă îndoiesc adesea că poate rezista mai mult de-un anotimp, un an, un timp.

Nu vreau să te țin ocupat prea mult de aceea închei prin a-ți spune că nu voi înceta nicodată să cred în existența ta !!!

Cu dragoste , fetița care a crescut sub ochii tăi !!!

A mosule o ultima rugaminte … imi vreau actele inapoi … imi vreau identitatea!!!

mi-am pierdut portofelul , actele și câteva lucruri de suflet :(

Îmi voi aminti mereu de Dimineața de Moș Nicolae!!! :X

Povestea lui Moș Nicolae

Legenda spune că trei surori, fetele unui nobil sărac, nu se puteau mărita datorită situație financiare precare. Se spune ca atunci când fata cea mare a ajuns la vremea măritișului, Nicolae, ajuns deja episcop, a lăsat noaptea, la ușa casei nobilului, un săculeț cu aur.
Povestea s-a repetat întocmai și când a venit vremea de maritiș pentru cea de a doua fată. Când i-a venit vremea și celei de a treia fete, nobilul a stat de pază pentru a afla cine era cel care le-a făcut bine fetelor sale. În acea noapte, nobilul a stat de paza și l-a văzut pe cardinalul care lăsa săculețul cu aur. Se spune că Sfântul Nicolae s-a urcat pe acoperiș și a dat drumul săculețului prin hornul casei, într-o șoseta pusă la uscat, motiv pentru care a apărut obiceiul agățării șosetelor de șemineu.
După ce tatăl fetelor a văzut cele întâmplate, Nicolae l-a rugat să păstreze secretul, însă acesta nu a rezistat tentației de a povesti mai departe. De atunci, oricine primea un cadou neașteptat îi mulțumea lui Nicolae pentru el. Cei trei săculeți cu aur făcuți cadou fetelor de nobil au devenit simbolul Sfântului Nicolae sub forma a trei bile de aur (în iconografia apuseană).
Tot potrivit legendei, Nicolae de Mira ar fi fost unul din cei 318 participanți ai Conciliului de la Niceea, astăzi İznik, Turcia.
Sfântul Nicolae este pomenit în Sinaxar în 9 mai. Tot în această zi, pomenirea mutării moaștelor sfântului Nicolae de la Mira la Bari, în anul 1087, când regiunea Mira Lichiei a căzut în mâinile turcilor.
În noaptea dintre 5 spre 6 decembrie, copiii obișnuiesc să își lase ghetele în fața ușii așteptând în speranța că vor primi cadouri constând, în general, în dulciuri. În unele zone, copiii îi lasă moșului apă și sau morcovi pentru calul său. În multe regiuni ale României copii găsesc în dimineața zilei de 6 decembrie, in loc de cadouri imbucuratoare o nuielusa…Asta se intampla insa doar in cazul celor care nu au fost cuminti.

... O prietenie adevarata trece si prin foc ...

Cineva spunea că prietenia e ca o ața și dacă rupi firul ... chiar dacă îl legi la loc nodul rămâne ... sincer nu sunt de acord ...eu cred că prietenia e ca o foaie mototolită de ura, invidie, indiferență și gelozie din partea celorlalți ... și se poate rupe ... intrade var nu se mai poate lega sau lipi pentru că urmele se mai văd ... dar cred că se poate arde ... iar cenușa ce rezultă va fi o prietenie mai strânsă ... pentru că cenușa nu se poate rupe, orice ai face ramane la fel ... dar poți să-i schimbi forma cum vrei:X
LOVE YOU A LOT <3

Thinking...

Azi a fost o zi plutitoare. Am fost împreună cu toți, și totodată n-am fost cu nimeni. Mie în ultima vreme-mi place să fiu doar în compania mea – am suficient timp și spațiu să observ lucrurile...
Trebuie mereu să mă leg de ceva,să trăiesc pentru ceva,să-i dau vieţii mele un motiv. Mă întreb în fiecare dimineaţă pentru ce merită să ies din pat şi îmi răspund,căutînd care mai de care motive doar pentru a mă convinge că ziua de azi merită. Şi unele chiar nu merită deloc.
Şi am nevoie de ceva (sau cineva) care să mă stimuleze,să-mi reîntoarcă dorinţa de a trăi. Poate am nevoie de un scop nou,sau de o schimbare...nu ştiu.

Frânturi de adevăr

Nici măcar nu ştiu ce încerc să îţi spun prin aceste rânduri. Eşti încă cea mai bună prietenă a mea. Nu ştiu daca mai simţi la fel, dar eu nu pot să uit orice amănunt care ne-a legat pe amândouă. Îmi amintesc chiar şi de zâmbetul tău cel puţin de trei ori pe zi şi mă întreb daca tu faci la fel. Nu ţi-am cerut asta, pentru că nu am nici un drept, dar am simţit că pur şi simplu trebuie să ştii şi tu asta. Îmi e dor de tine şi aş vrea ca acum să mă iei în braţe şi să îmi spui că o să fie bine. Chiar dacă ar fi o minciună, mi-ar umple inima de bucurie. Poate că ce am scris e prea puţin pentru tine, sau poate chiar prea mult, dar altfel nu aş fi ştiut cum e mai bine să îţi vorbesc.
Te iubesc şi sper să nu uiţi asta, pentru că eu nu am cum să uit.

Another Me ... Another Day ... Another Thought

Aproape toată ziua am glumit și am zâmbit. Cu un zâmbet larg pe fată, m-am hotărât să înfrunt tot ce-i mai rău și greu în viaţa asta. Nu o să las nimic să mă doboare şi, oricât de mult m-ar durea, voi trece peste orice obstacol pentru a-mi îndeplini visele! Când o să mă găsesc îngenunchiată în noroi, o să mă ridic şi voi merge mai departe cu fruntea sus. Când o să capat răni sângerande, mi le voi pansa singură şi voi strânge din dinţi ca să pot suporta durerea. Când o să întâlnesc ziduri în drumul meu, le voi escalada cu atenția unui alpinist. Şi de-ar fi să cad, voi încerca iar și iar pană voi trece la nivelul următor. Când cineva mă va opri din drum, îl voi convinge să-mi fie tovarăș de drum, sau să rămână în urma mea. Când voi fi bolnavă trupește sau sufletește, îmi voi canaliza toată energie pentru vindecare. Iar dacă voi descoperi că port cu mine o boala incurabilă, voi face din ea o prietenă blândă. Când o să mă simt singura, voi strange în braţe o carte...
Viaţa e prea scurtă ca eu să-mi permit să pierd vremea suferind.
De ce să sufăr? Pentru ce? Şi mai ales, pentru cine?

*~*

"Nu întotdeauna trebuie să întoarcem pagina, uneori trebuie s-o rupem."
O ştim cu toţii, încercăm să şi înţelegem, dar cel mai dificil e de pus în practică.
Eu m-am hotărât, în sfârşit, să merg mai departe. Fără priviri în urmă, fără lacrimi vărsate, fără resentimente şi fără compromisuri. Viaţa e prea scurtă ca eu să îmi permit să o trăiesc atât de prost, făcând rău fără voie. Decât să tratez sau să repar răul făcut, mai bine îl evit.
Păcat că mi-am dat seama prea târziu. Pe cine mint?! Am ştiut asta de la început. Am ştiut că nu e bine ce fac. Şi da, am avut remuşcări... de fiecare dată. Dar ceva m-a îndemnat să continui. Oricât am încercat, nu am reuşit să mă opresc, nu am putut să pun punct... Acum sunt liniştită pentru că am făcut-o.
Totuşi... de ce aveam nevoie de o asemenea discuţie ca să iau decizia potrivită?! Ştiam de mult cum e mai bine, dar acum am certitudinea că nu prea am facut nimic bine în ultimul timp. Numai greseli...
Şi toate astea pentru ce? Să mă trezesc într-o sâmbătă seara, după o zi nu tocmai frumoasă, ca sunt un monstru?Ca nu e nici greu nici uşor ceea ce te rog???
Eu nu am vrut să fac rău nimanui, niciodata... Nu sunt o persoană rea, îmi place să ajut dezinteresat, iubesc oamenii si zâmbetele lor. Dar degeaba...
Cum am ajuns eu să distrug vieţi ?! Nu pot să accept... Relaţii bolnavicioase, vorbe grele si fapte de neînţeles.
Pe toate le las in urma

Goodbye my friend ...

În ultimele zile, mi-am dat seama de unele chestii... cum ar fi că nimic nu durează pentru totdeauna. Am observat cum o prietenie se poate rupe intr-o seara…doar cu puţine cuvinte. Probabil te întrebi ce ai făcut. Dar problema este că nu ai facut nimic să întreţi asta… Te-ai lăsat dusă de val, iar acum totul a ramas o amintire într-o cutie. O cuitie sigilată, pe care în viitor o vom deschide, şi ne vom întreba... "De ce am pus capăt?!". Dar aşa se întâmplă câteodata... Oamenii regretă ceea ce nu au făcut, sau ceea ce au făcut. Dar pentru mine, e prea devreme pentru regrete. Îmi place unde am ajuns.Unde sunt, e foarte bine. E frumos. Cortina s-a tras de data asta, iar timpul s-a oprit. E normal să ai mai mulți prieteni și să cauți la fiecare altceva: la unii stabilitate și înțelegere, la alții distracție și amuzament. Să ai prieteni de ieșit ocazional și prieteni cu care împarți tot.
Viaţa mea este plină de suişuri şi coborâşuri, bune şi rele, calde şi reci… trec dintr-o extremă în alta. Acest lucru datorită felului meu de a fi… Sunt o fire visătoare, --şi mereu am visat să am prieteni buni… mereu am avut prieteni… fie ei buni, sau mai puţin buni… prieteni care mi- au fost aproape când am avut nevoie sau nu … prieteni care m-au manipulat, uneori făcând bine, alteori nu. Totuşi… am ajuns în momentul în care… , unora , pe care îi consideram mai mult decât prieteni buni , a trebuit sa le spun “Adio !!!”
Whatever , nu mai contează, atât timp cât ştiu că mă am pe mine, şi câţiva care îmi demonstrează zilnic, că îmi sunt alături…

another day ... another mask ...

Cineva să-mi dea o nouă zi şi o minte limpede... un suflet cârpit şi o dorinţă de-al tăvălii din nou! Să râdă cine poate,să zâmbească cine vrea... azi îmi permit să stric machiajul şi să curgă lacrimi pe sub mască... azi nu-mi mai pasă dacă nu e trasă cortina şi sala evacuată.Poftiţi şi vedeţi cum e în culise! Aici costumele fericirii stau atârnate în cui ,exact acolo unde ne punem şi poftele de la ea, noi cei care am hotărât să jucăm pentru a trăi pe scenă ceea ce în viaţă nu poate fi mimat.
Nu există oameni perfecti..nu există surâs fără de cusur... nu există amărăciune absentă din vreun colţ de gură..la oamenii MARI!. Acolo unde e lumină se fac desigur şi umbre...Acolo unde totul e în ordine,a fost mai întâi haos...
Am încercat să fiu EU,dar prea târziu... învăţasem prea bine să fac trafic de iluzii fără răspundere... am fost iresponsabilă când mi-am început jocul şi nu am stabilit miza. Nu-ţi poţi compromite sentimentele tale şi ale altora la întâmplare...

Aiurea ...

Uneori viata te loveşte, atunci când te aştepţi mai puţin. Te face să te simţit pe o linie de plutire, şi parcă de-o dată te scapă din mâini. Uneori cred că în lumea asta nu prea am loc, uneori cred că fericirea mea sunt doar lacrimile. Aş pleca undeva, fără ca nimeni să mă vadă. Aş pleca cutreierând lumea în lung şi-n lat, dar nu se poate, şi stau aici şi îndur incertitudinea ce mi-o oferă viaţa. Se învâlmăşesc în mine senzaţia de cădere în gol, bucuria zborului şi teama de prăbuşire. Vreau să închid ochii, să mă ascund în umbrele pleoapelor şi să visez frumos. Dar mai există vise frumoase? Sau poate, nu mai ştiu eu să visez, aşa cum numai ştiu să fac multe, uneori am impresia că nici de respirat nu mai ştiu, şi o fac artificial.
Am o stare aiurea, îmi este şi greu să o descriu, literele se încăpăţâneaza să nu alunece în cuvinte pentru a crea o explicaţie logica stării mele. Literele mele nu se mai vor cuvinte, gânduri, doruri...nimic.
Voi sta să amestec litere, găsind întrebări şi răspunsuri, iar undeva în mine ştiu că mă voi regăsi aşa cum eram o data. Voi sta să visez la veşnicia clipei când totul va fi cum îmi doresc. Poate mâine va fi mai bine ...

R.I.P Tata (4 ani ) ...

A mai trecut un an fără tine.Am ajuns in cel de-al 4-lea . Nu pot spune cum a fost, greu, uşor, ştiu doar că încet, încet încep să mă obişnuiesc. Am învăţat să îmi feresc privirea de imaginile ce mă pot răni, dar nicio clipă nu te-am alungat pe tine din suflet. Când şi când cerul ne mai face cadou câte un moment, două de amintire…
Ai plecat acolo sus, oare o să iţi fie bine? Aş vrea să cred că da, pentru că meriți să iţi fie bine! Te-am iubit cu toții, cred ca sţii asta.. Regret că lângă noi n-ai mai putut sta.. Știu că de acolo de sus ne vezi și ne îndrumi spre bine. Nu mai vrei să vezi lacrimi pe obraz, ştiu bine. Acum ca ești acolo,au rămas acele vechi fotografii... Doar atat ramane din noi : o amintire. Cei care te-au iubit suferă în neștire... La sfârșit rămân momentele fericite ale vieții... e trist..suntem niște marionete în faţa morții ... Știu că mă auzi din cer.. Printre lacrimi suferi și disperi dar îmi doresc să fii al meu inger... Lăsând astea la o parte... se știe ... viaţa-i doar un drum spre moarte, mormântul nu este făcut doar pentru suflete moarte ci și pentru inimile frânte lăsate în spate. Oare cândva ne vom reîntâlni? Oare ne vom recunoște? oare te-am pierdut de tot? Sau poate undeva există un alt început? Dar pana atunci las la o parte acest chin și ma inchin în pace pentru tine... Amin... Te iubim tata!!!

"What The Hell"...

Cineva îmi spunea odată "cum să creadă ceilalți în tine dacă tu nu îțî acorzi credit? "Mi se părea o totală aberație. Eu aveam încredere în mine... De fapt dacă ma gândesc bine Nu aveam, era o iluzie ...
Eu nu mă cunosc. Sunt încăpățânată, orgolioasă, arogantă sau doar îmi place să cred că dețin controlul? Știu doar că sunt imprevizibilă. Teoretic deciziile trebuie să fie gândite și apoi puse în practică. Nu și eu. Eu nu fac așa. Eu fac ceea ce simt,chiar dacă de cele mai multe ori deciziile mele mă sperie chiar și pe mine.
Regrete? Nu cunosc sentimentul ăla. Eu nu regret nimic.E o viață mult prea scurtă ca să am timp să regret. Mă ridic și merg mai departe.
Dar ce se întâmplă când acel "mai departe" nu mai depinde de tine? Când nu poți continua fără el acolo, lângă tine. Continui să mergi, să speri că odată și odată totul va fi bine.
Eu nu cred în suflete pereche. Nu există așa ceva. Nu se poate ca în toată lumea sa fie doar o pereche pentru tine,una singură.Dacă pereche ta ar muri înainte să apuci să o cunoști măcar? Nu, sufletele pereche nu sunt pentru mine. În schimb cred în suflete ce se completează, ce se sincronizează, suflete atât de asemănătoare care ajung să pară identice.Dar nu se transformă într-un singur suflet.Nu.Fiecare are sufletul său, sentimentele sale.
Where has my heart gone?I want to go back to...believing in everything...and knowing nothing at all...
But you are right here next to me...And you know what?Now I'm thinking "what the hell"..

Ca Un Film...

Am momente cand viaţa mi se pare un film. Simt că totul este posibil şi ca totul va fi bine, mai devreme sau mai târziu. Tot ce contează este să-mi ascult inima... În viaţa mea de film, nu există iubiri saturate… În viaţa mea de film, există personaje alaturi de care zâmbesc, mă bucur şi mai ales respir. Am descoperit că am o relaţie speciala cu inima mea : dacă-mi bate inexplicabil de tare, înseamnă că ceva nu e ok. Aşa că încerc s-o ascult cât mai des.Nu merg pe principiul că viaţa este prea scurtă şi că trebuie să trăim fiecare zi ca şi cum ar fi ultima. Dar ştiu că viaţa este doar una, aşa că măcar cum o vrem noi s-o traim şi nu cum zic alţii.Oamenii judecă şi te judecă. Dacă tu crezi că acei oameni nu pot dormi liniştiţi noaptea din cauza ta, te înşeli amarnic. Acei oameni judecă şi trec mai departe, pe când tu, dacă-i asculţi, rămai cu consecinţele.Aşa că ce preferi: o viaţă plină de greşelile tale sau una dictată de greşelile celorlalţi? Există oameni în jurul nostru care ne vor binele. Şi pentru că ne vor binele, cred că ştiu ce ne face fericiţi. Insă ...undeva pe la mijloc se pierd, iar fericirea pe care o vor ei pentru noi,este de fapt fericirea lor. Tocmai pentru că ne cunosc atât de bine, cred că stiu ce ne face fericiţi fara să ne mai întrebe şi pe noi.În viaţa mea de film, trăiesc sute de experienţe, mă lovesc de mii de ori cu capul de prag, plâng pană la extenuare, râd pană la lacrimi şi iubesc pană ce sângele îmi clocoteşte în vene.În viaţa mea de film, nu fac compromisuri gratuite. Nu am să stau niciodată cu cineva doar pentru a avea langă cine mă cuibari noaptea, dacă acea persoană nu mă face să tresar şi am să ştiu că iubesc, doar când voi găsi pe cel care va îmblânzi fiara din mine.Cu fiecare pas pe care-l faci in urmă, ingândurat si neliniştit, ai să distrugi o piesă din puzze-ul fericirii tale. În viaţa mea de film, încerc să merg cât mai sigură pe mine. În viaţa mea de film, îmi trăiesc propria mea viaţă... sau cel puţin încerc

now ...

Aş vrea să nu fiu acum într-un pustiu necunoscut, în care să pot auzi doar ecourile neatinsului. Aş vrea să fiu într-un loc în care să pot vedea înaltul cerului aşteptând ca aceeaşi stea cazatoare să îmi mai străbată o dată negrul privirii, transformând-o în dorinţă. Însă dorinţa să nu devină într-o clipire realitate, ci să rămână pentru un timp închisă într-o bătai de inimă. Iar, mai apoi, încetul cu încetul, pulsul ei să o desprindă dintre gânduri, readucându-mi strălucirea unor zile pe care le port pentru totdeauna în suflet.
Aş vrea să fiu într-un loc în care valurile nopţii să îmi inunde îndoielile, spumegând a linişte. Aş vrea să fiu într-un loc în care nisipul să nu se mai cearnă prin clepsidre sparte, iar timpul să nu o mai ia din loc atunci când sufletul îmi străbate tărmurile fericirii...

Primul Dans...

Este primul dans al fulgilor din anul acesta...am ezitat cateva minute in faţa vârtejului ameţitor in care m-au prins aceştia. Veneau dinspre nicăieri si urma sa-şi piardă farmecul ajungând pe pământ transformându-se în apă. Veneau din neant, mă învăluiau iar apoi se topeau. Un fenomen atît de comun şi in acelaşi timp atît de mirific.
Senzaţii...absolut incredibile m-au incercat în această zi...iar eu, neputincioasă fiind in faţa acestui spectacol de-a dreptul inedit, m-am supus lor. M-am supus acelui dans si acelui vârtej din neant necunoscut dar cu siguranţă foarte placut.
Priveam în înaltul cerului şi acei discipoli albi, fragili şi umezi aparţinand Imperiului Ceresc mă fascinau într-o manieră pe care cuvintele nu o pot descrie. Simfonia lor solemnă, dar in acelaşi timp vioaie putea fi foarte uşor confundată cu celebrelele simfonii ale lui Mozart.Însa aceasta era palpabilă, era reală, te vrajea...

Dream come true ???

Când eram mică visam să fiu doctoriță, pentrucă asta auzeam și de la alții și oamenii reacționau frumos când auzeau asta… plus că îmi doream să îi fac bine pe oamnei … am crescut si am terminat Şcoala de Asistente … un vis pe jumătate realizat … şi cunoscând acum cum stă treaba cu medicina , mă mulţumesc cu jumatate de vis împlinit … a fi medic implică o responsabilitate enorma iar eu sunt mult prea implicată în ceea ce fac şi aş lua tot stresul pe care il implică un caz cu mine peste tot…

Cu trecerea timpului obţiunea mea s-a schimbat… visam să fiu actriță, să primesc tot timpul flori, să mă văd la televizor și să fiu admirată.Faceam teatru de papuşi şi scenete când eram în şcoala primara … eram fascinată de ceea ce faceam la momentul respective îmi doream sa continue la nesfârşit… apoi …visam să fiu cântăreață, dacă doamna învăţătoare a zis că am talent, era clar, it was meant to be… am participat la diferite spectacole unde am luat locul I şi II … ţin minte şi acum ziua în care am cântat la Orăştie … cântecul “La Oglindă”… era o zi de Mai … stiu că aveam un mac în par…le cântam copiilor din faţa blocului , ţin minte ca ma puneau mereu sa repet "Rugă pentru părinţi"... frumoase clipe … care din pacate s-au terminat odata cu clasele primare … am continat să cânt în corul şcolii ,atât pe parcursul generalei (Şcoala este o cetate /Trebuie s-o cucerimât/ Hotărâţi pornim în viaţă…- aşa suna imnul şcolii)cât si la liceu (prima ora de muzică- A ruginit frunza din vii şi rândunelel au plecat / … Pustii sunt horele din sat- aşa m-am remarcat eu , ţin minte ca după aceea oră de muzică colegi mă puneau să le cânt … drăguţ , însă nu era acelaşi lucru …acum cochetez cu corul biserici , îmi place ce fac însă nu e ceea ce vreau … mi-aş fi dorit sa mă nasc într-un alt oraş … un oraş al posibilitaţilor… Vreau să cânt … un vis care îmi doresc să devină real cu timpul…

Când am mai crescut am visat să fiu psiholog, am terminat şi Facultatea de Psihologie … deci vis devenit realitate....

Vise??? Am multe ... mereu visez la câte ceva ... acum mă opresc aici ... poate voi continua într-o zi sau poate nu...

people ... and me...

Câteodată e uşor să te amăgeşti că poţi cunoaşte oamenii cu adevărat, îi etichetezi drept “normali” fără să-ţi dai seama de ce se ascunde în spatele maştii pe care o afişeaza . Când spui despre cineva “da, e OK”, omiţi că în spatele ochilor mari şi curioşi ar putea fi mai mult decât lasă cuvintele să se vadă… Poate un vis şi o poveste despre o plajă pustie, nesfârşite erori matematice şi reinventări din dorinţa de-a ajunge acolo. Poate mai multă aşteptare decât poate cuprinde o viaţă, uneori şi sclipirea necesară ca să te rupi din banal şi să-ţi urmăreşti visul până la celălalt capăt al lumii. Mă întreb ce cred oamenii despre mine, când mă plimb pe străzi cu privirea puţin pierdută, când vorbesc mai mult despre muzică decât despre alegeri raţionale, când îmi inventez motive să râd şi-mi plănuiesc fuga de lume, când mă citesc mai mult printre rânduri decât din sinceritatea auto-proclamată. Ascund în spatele pleoapelor un ocean de vise, poate cărţi nescrise, poate doar imagini inventate ca să fie descrise cu o voce mică, poate şi iluzia unor aripi ce nu mă lasă să cad. Curând, îmi voi regăsi şi eu marea, îmi voi face loc pe străzi pavate cu poveşti, mă voi regăsi acolo unde aparţin. Living the dream begins when you wake up happy.

slowly but surely

Uneori, paşii rătăcesc aparent spre nicăieri, de fapt spre destin, spre lumină. De cele mai multe ori, un zâmbet diferit prevesteşte o poveste mare – şi toată lumea vede piesele lipsă ale puzzle-ului, mai puţin tu, cea din spatele privirii care aşteaptă.Se spune că vei zbura mai sus cu cât suferi mai mult, că vei învăţa să apreciezi ceea ce ai abia când te vei fi hrănit mulţi ani cu speranţe, alergând pe drumuri pavate cu spini. Ştiu cât am aşteptat să pot zâmbi – şi asta-mi face zâmbetul mai dulce. Ştiu cât am aşteptat să pot iubi – şi nu fac economie de vise.Uneori, trebuie să zbori aşa cum te poartă vântul, cu aripile strânse, cu privirea spre umbrele de pe pavaj… încă puţin, încă puţin până vei putea privi spre lumină. De cele mai multe ori, e suficient să-ţi asculţi muzica din inimă, ca să ştii că eşti pe drumul cel bun.

Ea... Luna...

Astăzi este despre nimic... astăzi este despre linişte. Nici macar despre şoaptele ce-mi distrug creierii de câteva zile. Este doar despre... Ea... Luna... o iubesc.. e atât de tăcută, acolo departe unde e ea. Şi chiar dacă nu mă bagă în seamă, tot o iubesc. Chiar dacă poate nu mă vede printre miliardele astea de vieţuitoare ale planetei, sau chiar dacă sunt pentru ea doar o simplă târâtoare... totuşi ... în ciuda la tot... o iubesc...

"ies pe stradă și cânt....mi-e inima senină...zbor pe cer și pământ...și-n suflet am lumină...mă simt de parcă eu sunt ... a nopților regina iubesc lumea-ntreaga și cant e luna plina pe pământ!!!"

another me ...

Cu cât mă străduiesc mai mult să uit, cu atât îmi revin în minte toate vorbele și toate clipele trecute, dar important este acum faptul că nimic nu mă mai atinge, am devenit puternică, am devenit imună la tot ceea ce odată mă rănea. De fapt așa am fost mereu, dar nu am crezut în mine. Important este ceea ce am devenit. Cu cât vei încerca mai mult să mă rănești cu atât voi deveni și mai puternică, iar vorbele tale nu vor face altceva decât să mă întărească. Încearcă și vei vedea rezultatele. Aceea persoană slabă pe care puteai să o rănești la orice pas…a murit. A rămas doar trupul ei în loc, dar sufletul şi gândurile i s-au schimbat…Pentru unii a murit, iar pentru alţii abia acum a devenit ce trebuia a fi cu mult timp în urmă. Ţine minte:”Niciodată nu e prea târziu!!!”

Cândva...

Cândva, obișnuiam să fiu așa cum vroiam…Obișnuiam să râd, să mă plimb, să-mi cumpar prostii micuțe și colorate, să culeg flori, să primesc flori, să stau în ploaie, să citesc, să cânt când alergam pe muntelel din spatele blocului, săconstruiesccastele din vise, să îi aștept pe ai mei să vina acasă cu bunătați, să cred în Moș Craciun. Obișnuiam să fiu un copil obișnuit.Înainte , obișnuiam să fiu așa cum trebuia

Obișnuiam să zâmbesc când inima-mi plângea, să confund sentimentele, să greșesc drumul pe care mergeam, să cad și să mă ridic, să o iau de la capat pentru a merge mai departe, să uit și să iert greșeli de neiertat. Obișnuiam să fiu o adolescentă obișnuită.

Nu demult, obișnuiam să fiu cum vor alții… să fiu ascultătoare; să fiu tolerantă; să fiu supusă, să cred în oameni, să-mi fac speranțe, să nu-i judec pe alții, să ajut, să ofer zâmbete, să lupt cu morile de vânt, să cred în Destin, sa sufăr în tăcere fără să deranjez pe nimeni.

Astăzi, încerc să cumpăr cu bani mărunți lucrurile de mare valoare; îmi doresc

suflete în loc de cele mai prețioase bijuterii..; cred că destinul ți-l faci singur;

știu că merit tot ce e mai bun de la viață..

1 Septembrie

... şi … totul capătă un nou sens… Soarele va apărea mai rar şi nu ne va mai zâmbi aşa cum a făcut-o de atâtea ori, plimbările de seară vor fi înlocuite cu alte activităţi. Natura se va schimba la faţă. Copacii vor fi dezgoliţi de frunzele care au fost martore la mii si mii de lucruri, care au fost acoperiş atât pentru copaci cât şi pentru păsările care işi făceau cuiburi la umbra şi sub protecţia lor. Străzile vor fi mai goale, oamenii se vor ascunde sub haine mai groase, în case călduroase… Nu vom mai vedea albastrul deschis al norilor. Ei vor căpăta o culoare închisă, cenuşie, care va crea o atmosferă sobră.Totuşi, lăsând la o parte toate aceste schimbări, toamna are şi calităţile ei. Varietatea culorilor ce ne vor înconjura, vor creea o atmosferă de vis, în care problemele noastre de zi cu zi vor căpăta şi ele culoare, iar noi vom găsi rezolvarea lor. Frunzele căzute pe pământul rece, vor forma o pătură pentru acesta… o pătură ce îl va învelii atunci când nimeni nu îşi va mai aduce aminte de el…

Portretul lui Dorian Gray

De câteva zile mi s-a pus pata pe Portretul lui Dorian Gray ...trebuie să termin cartea cât mai repede pentru a putea vedea filmul!!!

“Scopul vieţii e dezvoltarea sinelui. Atingerea propriei naturi într-un mod perfect – iată pentru ce suntem aici, pe pămănt, fiecare dintre noi. Azi, oamenii se tem de ei înşişi. Au uitat suprema datorie, datoria faţă de sine. Desigur că sunt caritabili… îi hrănesc pe cei flămănzi şi-i îmbracă pe cerşetori. Dar propriile lor suflete sunt flămînde şi sunt goi. Rasei noastre i-a dispărut curajul. Poate că niciodată nu l-am avut. Teroarea de societate, care stă la baza moravurilor, teroarea de Dumnezeu, care este secretul religiei — acestea sunt cele două lucruri care ne guvernează. Fiecare impuls pe care ne străduim să-l sufocăm ne stăruie în minte şi ne otrăveşte. Trupul păcătuieşte o dată şi a isprăvit cu păcatul, pentru că acţiunea este o formă de purificare. Nu rămăne nimic în urmă decît amintirea unei plăceri sau luxul unui regret. Singura modalitate de a scăpa de tentaţie este să-i cedezi.Dacă-i vei rezista, sufletul ţi se va îmbolnăvi de nostalgia unor lucruri pe care şi le-a interzis….

In creier,numai în creier se săvărşesc marile păcate ale lumii….”

Oscar Wilde

- Portretul lui Dorian Gray

nothing ... yet something

Uneori ascult prea mult de reacțiile de moment și nu stau să mă mai gândesc dacă este bine sau nu să reacționez așa.Cu siguranță un motiv principal pentru ceea ce simt este mediul înconjurător.Este oarecum psihologic normal ca un prim impuls de a reacționa să fie aidoma celor cu care îmi petrec o parte considerabilă din timp.
Astăzi am constatat că trecerea timpului m-a îmbătrânit... treptat am învățat să fac anumite lucruri, care acum mi-au intrat în reflex și pe care nu le mai consider anormale, pur și simplu fac parte din viața mea. Într-o clipa de realitate am oftat și mi-am dorit ca totul să fie așa cum era în trecut.Să simt caldura familiei în fiecare seara, să găsesc motive pentru a mă sustrage de la diverse activități ... să păstrez un secret pentru că altfel nu mi se mai îndeplinește dorința, să aștept nerăbdătoare venirea sărbătorilor... cu timpul nimic nu mai este ca atunci, totul s-a deformat și a căpătat o haină îmbătrânita.
Îmi este dor de momentele în care vedeam doar partea plină a paharului, iar grijile nu își aveau loc în vocabular și gânduri.
Acum sunt într-o perioada în care variez între a crede o anume realitate sau una pe care ceilalți o văd corectă. Nu știu unde-i adevărul.
In minte mi se învârte un "de la ce?" și "nu mai suport";
Nu pot să dau timpul înapoi, știu că amintirile acestea o să le păstrez o veșnicie în suflet și o să încerc să învăț din tot câte ceva.
Anumite gesturi contrazic vorbele și nu știu ce să mai cred despre această situație....

memories ??? where???

Uneori simt că sufletul meu este doar o bucată de hârtie, din care timpul reuşeşte să rupă bucaţi şi să mă facă să trăiesc. Adesea rupe frânturi pe care îmi doream sa le uit... dar alteori îmi îndepartează anumite bucaţi cărora le simt lipsa în momente critice... Aş vrea să mototolesc toate amintirile neplăcute şi să le plastific pe cele care îmi fac plăcere... astazi mi-am amintit de multe lucruri care au reuşit să dispară în neant fără ca eu să resimt, asta, pâna acum....

Poate că amintirile se păstrează doar o anumită perioadă, după care se şterg automat, pentru a lăsa loc altor întâmplări să se rescrie pe hardul memoriei. De multe ori am făcut primul pas pentru a aduce la viaţă trecutul, dar niciodatăacest lucru nu a fost înţeles de alţii... dacă stau în umbră şi aştept o schimbare divină... şansele sunt minime spre imposibil...

Dorinţa sufletului mă îndeamnă să rămân aici şi să fac în fiecare clipă ceea ce simt fără să mă gândesc prea mult la consecinţe si reacţii adverse.

Mă simt bine... nu ştiu dacă îmi lipsesc anumite amintiri sau doar mi+ar fi plăcut să curgă într-o altă maieră ...

Mi-e dor de tine!!!

“Mi-e dor de tine …
Te-as striga pe nume
Dar vulturii ar sfasia sunetele.
Nu-mi ramane decat sa-l soptesc
In tacerea sufletului meu
Caci nimeni acolo nu-l poate atinge.
Mi-e dor de tine …
Mi-e atat de dor de tine
Incat mi-e teama
Ca daca te-as intalni
Privirile mele fierbinti te-ar arde
Iar mainile mele te-ar sfasia.”

versurile spun totul iar melodia vine sa complecteze ca totul sa fie clar:)

A new start,a new me...

Gata cu examenele ... gata cu facultatea ... o perioada stresantă dar frumoasă... o perioada plină de evenimente ... plină de stres... Azi am susţinut ultimul examen din cadrul facultaţii , Liceenţa. Greu pentru ca am avut timp scurt de învăţat, dar sunt mândră de mine ... am reuşit să iau 9 ... Uraaa

Acum, mi-am luat un fel de vacanţa, la propriu şi la figurat. Am revenit acasa şi am încercat să profit de această perioada liniştită dinaintea furtunii. Mai e un pic şi vine din nou furtuna. O simt deja. Examenele de Diploma de la Posliceală sunt pe drum... cu toate astea aveam nevoie de relaxare, lipşte senzaţia de vinovaţie cand pur si simplu, stau şi nu fac nimic.

Recunosc tind să ma implic în prea

multe lucruri şi să mă suprasolicit. Şi e ok pentru că îmi place, simt că fac ceva şi nu trece viaţa pe lângă mine. Dar ajunsesem la momentul când aveam nevoie de o gură de aer, fără griji examene, agenda plină cu multe semne de exclamare pe margini, zile roşii în calendar, dormit puţin şi mult stres ...

...Toane ....

Am momente in care as vrea sa renunt la toate, as vrea sa dispar. Momente in care simt ca nu e nimeni langa mine , in care imi condamn prietenii ca nu au suficient timp pentru mine.

Am momente in care uneori simt ca ajung sa tin la cineva dupa 2 ore de conversatii,zile in care deja simt fluturasi in stomac, momente in care distanta dintre mine si... imi pare imensa, momente in care nu sunt eu.

Sunt momente in care o simpla iesire ma face sa vibrez, momente in care vreau sa sun pe cineva si sun si nu imi raspunde nimeni..oare la celalalt capat deja cineva viseaza??Si mai incerc inca o data iar apoi zic ca ar fi mai bine sa adorm...
Am momente in care ma simt suficient de puternica pentru a ma ridica, suficient de puternica pentru a le da si celorlalti din taria mea.
In aceste momente ma consider o fiinta obisnuita, care goneste intre vis si realitate, care doreste un strop de iubire.Din partea cui?!? Ehh... !!!

CuRcUbEu ...

Ieri am vazut curcubeul (2 chiar)... E incantator... E ca si cand as fi coborat din poveste si asistam la o minune... Era totul atat de linistitor si pur! M-am incarcat cu energie pozitiva ... ador ploile de mai ... rapide dupa care apare curcubeul ... In fiecare curcubeu se afla o dorinta ... si sunt convinsa ca asa este ... arata cam asa...

Am cautat povestea curcubeului ... si am gasit-o:

Cu mult timp in urma, la inceputul timpurilor, culorile lumii s-au certat. Fiecare dintre ele pretindea ca era cea mai buna, cea mai frumoasa, cea mai importanta, cea mai folositoare, cea mai iubita.

Verdele spuse: "Uitati-va la iarba, frunze si copaci. In mod evident vedeti si voi ca sunt cea mai importanta culoare. Sunt culoarea vietii si a sperantei. Uitati-va in jur si o sa vedeti ca sunt peste tot".

Albastrul l-a intrerupt si exclama: "Ganditi-va la cer si la mare. Apa sta la baza vietii si fara mine nu ar exista cerul albastru. Fara mine nu ar exista nimic!"

Galbenul rase: "Eu sunt luminos si cald, iar tu esti atat de serios. De fiecare data cand te uiti la o narcisa galbena sau la o floarea-soarelui zambesti. Soarele, luna si stelele sunt galbene, frumusetea mea este atat de evidenta incat oricine ma vede ramane uimit."

Portocaliul incepu sa se laude: " Eu sunt culoarea mancarurilor sanatoase ce dau putere. Morcovul, portocala si dovleacul au multe vitamine. Si atunci cand portocaliul umple cerul, la rasarit sau la apus, frumusetea mea este atat de evidenta incat toti cei ce ma vad se opresc sa ma priveasca cu admiratie si uimire."

Ei bine, rosul incepu sa strige: "Eu sunt conducatorul intregii vieti. Sangele este rosu si sangele inseamna viata. Eu sunt culoarea pasiunii si a iubirii."

Violetul se ridica in picioare si era foarte inalt. El vorbi dand foarte multa importanta spuselor sale: "Eu sunt culoarea imperiala si a regilor. Oamenii puternici intotdeauna m-au ales pe mine deoarece eu sunt culoarea puterii si a intelepciunii."

La sfarsit, cu o voce joasa si timida, Indigoul spuse: "Cu greu ma observati, insa desi sunt tacut, fara mine nu ati fi nimic. Aveti nevoie de mine pentru echilibru si contrast si pentru liniste interioara."

Argumentarile au continuat, fiecare culoare in parte laudandu-se, ridicandu-se in slavi si certandu-se. Fiecare in parte considera ca este perfectiunea intruchipata. In timp ce se certau din ce in ce mai tare, un fulger puternic lumina cerul. Incepu sa tune si sa ploua cu galeata. Culorile tremurara de frica si se stransera in brate pentru a se linisti si proteja una pe alta.

Apoi ploaia incepu sa vorbeasca: "Voi, culorilor, sunteti atat de nesabuite. Va certati care este cea mai buna, fiecare incercand sa fie deasupra celorlate. Nu intelegeti ca fiecare in parte ati fost facute cu un scop special, fiecare este unica si diferita? Luati-va de maini si urmati-ma!?

Facand ce le spuse ploaia, culorile se apropiara si se luara de maini. ?De acum incolo?, zise ploaia, ?cand ploua, fiecare dintre voi se va intinde de-a lungul cerului intr-un superb semicerc colorat. Curcubeul va fi un semn al pacii si al sperantei?

Love Story ...

...se spune că iubire adevărată este aceea care se naşte fără niciun motiv...şi se mai spune că fiecare clipă trăită alături de cineva nu se va mai repeta niciodată...ei bine....şi această iubire s-a născut dintr-o pură întâmplare...poate chiar o joacă... el nu mai credea să întâlnească iubirea dar totuşi spera, spera că va găsi pe cineva care să-i arate ce însemnă să iubeşti cu adevărat... iar ea..ea.. adoră să cunoască persoane noi … să comunice , să schimbe poveşti de viaţă … aşa el a găsit-o pe ea… “bruneta cu chip de înger"...poate că a fost mâna destinului să se găsească şi să înceapă o nouă poveste de iubire! ...

s-au pierdut în seri târzii povestind … despre … viaţa … despre el … despre ea … dar niciodată despre ei doi… timpul trecea si ei isi permiteau tot mai multe…asa ca intr-o seara , într-un moment de nebunie şi joacă … ea l-a cerut în căsătorie … iar el a acceptat bucuros să intre in jocul ei nebunesc … nebănuind niciunul ce avea să urmeze… azi aşa maine asa pana intr-o zi cand el o îi zice “glumă, glumă dar dacă devine serios?” la care ea … “suportăm consecinţele”… aşa că au continuat … ceva începea să se lege între ei … ea adora vocea lui calda şi liniştită … cuvintele lui … el … de fiecare dată îi repeta cât e de scumpă… într-o seară după multe discuţii … au ajuns la concluzia că se plac mai mult decât se aşteptau … şi-au spus Te iubesc … lucru care însemnă enorm pentru amândoi … ea visa să iubească şi să fie iubită … în sfârşit se simţea împlinită … ii este frică să nu fie dezamagită … să nu mai sufere din nou … crede în el şi în promisunea lui “eu nu te voi dezamăgii” … acum vorbeau despre ei … amândoi visează la ziua în care se vor întalni … la prima îmbraţişare … primul sărut .. primul dans … primul … până atunci îşi întăresc dragostea … prin cuvinte … dar într-o zi vor veni şi

faptele… to be continued

not continued ... ended

Hristos A Inviat!!!

Cel mai frumos e atunci când suntem multumiti si fericiti cu ce avem și invatam sa ne bucuram de dragostea care sigur multi nu o au si mai presus de acestea învățam in viata sa o pretuim si invatam sa trăim iubind acelasi om care ne e suflet pereche, ne e destinat. Sa aveți parte de toată dragostea de la cei de lângă voi , sa o dai in mod altruist înapoi si sa va pretuiti clipa ca si cum ar fi mereu ultima.

Pretuiti lumina din viata vostra.

Sfintele sarbatori de Paste sa va aduca liniste in suflet, multa bucurie, sanatate, fericire si puterea de a darui si ajuta semenii.Invierea Domnului sa va sporeasca sanatatea si belsugul, sa va implineasca gandurile si sperantele. Lumina sfanta a Invierii sa coboare in sufletele si in inimile voastre.

supergirl ... don't cry

thoughts ... in the rain...

Astăzi a plouat ... defapt cred că înca mai plouă... sau poate s-a oprit ... Mă îndreptam spre casă şi a început să picure ... în câteva minute s-a pornit serios... o ploaie zdravănă ... m-am simţit bine ... toată lumea îşi deschidea umbrelele... în timp ce eu mergeam pe străzi râzând şi simţind că ploaia şterge toate relele , toate umbrele care-mi acoperă sufletul... A fost plăcut momentul. Aş fi vrut să îl prelungesc dar am ajuns acasă ... Înainte nu-mi plăcea ploaia ...nici acum nu pot spune că-mi place în mod special... dar ploaia din ziua de azi a fost una specială ... mi-a făcut ziua mai frumoasă... Era rece, vântul bătea... o zi tipică de primavară... şi ce chestie... horoscopul meu spunea că azi

este ziua mea norocoasă ... hmm ... şi mă întreb acum dacă chiar a fost ... DA ...A FOST... pentru că m-am simţit bine astăzi . Cred că vreau să mai plouă ca să mă mai simt aşa ... să îmi simt sufletul liber şi să mă bucur de ploaie sau de alte lucruri mărunte ca un copil... cât de bine este să fii copil... şi când mă gândesc că atunci când eram mică vroiam să fiu mare ... offffff... acum aş da orice să fiu mică... să nu ştiu ce înseamnă greutatea în viaţă, să nu ştiu că oamenii sunt răi, egoişti şi doar pentru ei ...Din păcate nu se mai poate ...Acum mă aflu în perioada de învăţare... Învăţ să mă bucur de lucrurile mărunte, să mă bucur de cele care cu adevărat contează ... care îmi încălzesc sufletul

lucruri simple...

thoughts ... nonsense words

Toate gândurile mele îmi spun să ofer bucurii mărunte şi nebănuite celor dragi; să mă gândesc cu mult drag la fiecare om care a apărut numai pentru câteva minute în viaţa mea, pentru că a avut un rol important şi chiar dacă mai am momente când nu cred asta, eu ştiu că aşa este...şi când cineva mă jigneşte, să-i zâmbesc şi să-mi spun în gând: “Asta e o răutate. Eu ştiu că sunt un om bun, ştiu că nimeni nu le ştie pe toate şi mai ştiu că nimeni nu este perfect”…gândurile mele ştiu că nu mi-e uşor, dar mai ştiu că am trecut peste multe şi toate încercările şi greutăţile pe care le-am dus singură, m-au făcut mai puternică, învăţând chiar să fac compromisuri şi să mai las de la mine; am învăţat să nu aştept nimic de la nimeni, să nu-mi plâng de milă şi să nu mă ascund de oameni, de prieteni, pentru că da, am încă mulţi prieteni. Gândurile-mi spun să-mi trăiesc viaţa clipă de clipă, să zâmbesc, pentru că cei care mă preţuiesc nu mă vor face să plâng şi mai ales să nu uit, nimeni nu merită lacrimile mele...şi dacă cineva îmi spune că pot face ceva anume, să am încredere în mine pentru că pot face orice...chiar daca uneori nu mai vreau să lupt şi să muncesc pentru ce îmi doresc...să termin întotdeauna ceea ce am început şi cel mai important, să nu uit să-mi ţin promisiunile.

2 Aprilie 2011

… o zi ... plină .... mult de lucru ... pffff şi mai trebuie să merg şi la majorat ... offf ...ca niciodată nu-mi programez timpul liber ... mă resemnez ... Ajung la locul cu pricina unde este majoratul... bineînţeles că întârzi ... ca de obicei în ultima perioadă... :( Mă aşez şi aştept ... să treacă timpul mai repede... Hai totuşi să facem un biliard ... bunn ... eram foarte concentrată dar totuşi am reuşit să te vad cum a plecat grăbit... după care concentrarea mea s-a dus... a plecat cu el ... În gândul meu veşnica întrebare să-l sun să nu-l sun ... bine gata îl sun ce-am de pierdut ... după ce vorbim începe şi pentru mine cheful ... dance dance şi iar dance :X:X ... peste ceva timp ... ... ... brââââ brââââ ... telefonul... era el ... sa întors ... şi m'a chemat la masa lui ... OMG ... ce fac ??? cum fac?? ... pfff ... greu ... în sfârşit ne şi vedem face to face :X ... povestim ... povestim ... şi nu mă satur să-l privesc ... Avea o privire adâncă şi blândă... în ochii lui verzi ,vedeam nopţile cu stele ... era totuşi enigmatic şi distant, iar zâmbetul jumătate naiv îi dădea chipului o îmbrăţişare de nobleţe... mi-ar fi plăcut să opresc timpul în loc ... dar din pacate nu este posibil... o seara cu adevărat fumoasă... îl plac ... din ce în ce mai mult ...:X:X Când îi doreşti ceva cu adevărat tot universul conspiră pentru îndeplinirea visului tău... Paulo Coelho... spunea cândva aceste vorbe şi-l cred pe cuvânt ...

My life... is the word

Viaţa mea este cuvânt. Poveşti despre ce a fost şi nu încetează să mai fi pentru un suflet, în care s-au perindat atâţia paşi. Lumea mea s-a născut prin cuvânt, din dor, iar dragostea ar fi trebuit să vindece durerea acestei lumi. Speranţa însă, un cuvânt atât de frumos dar atât de fragil, îşi pierde repede aripile de zbor, iar cuvintele rămân doar o rană a tăcerii. Pornite ca un cântec de inima, uneori mi-au zdrobit sufletul. Am ajuns în viaţa ta prin cuvânt şi am rămas datorită cuvintelor, ca o virgula între răspuns şi tăcere. Am învăţat sufletul să te iubească, l-am modelat, i-am dat aripi să zboare. Apoi, când a trebuit să zboare liber spre inima ta s-a transformat doar în tacere, de teama sa nu fie plâns într-o lacrimă.

behind words

În spatele cuvintelor se află sufletul meu care visează. Corabia vieţii m-a purtat uneori pe valuri amăgitoare încercând să gasesc o stânca de care să-mi sprijin visele. Am devenit un suflet renăscut din furtuni, de dincolo de nori. Cerul şi-a lipit adesea obrazul de inima mea, rispind lumina în valuri de tristeţe. Ne despărţim ca să ne apropiem, ascunzându-ne sentimentele sub colţuri de suflet. Am plătit cu lacrimi amare fiecare zâmbet, fiecare floare prin care mi-am marturisit sentimentele. Nu voi putea fi niciodata altceva decat ceea ce sunt, un inger care plange la lumina cuvintelor. Mă întorc cu faţa spre locul unde am învăţat să râd, să iubesc, să fiu om, sentimente topite în roua dimineţii.Am luat cu mine vise şi speranţe şi le port în suflet iar restul e iubire.

garden... of my soul

Mulţi consideră că într-adevăr mă cunosc. Amici, rude, colegi, vechi cunoştinţe. Sunt oameni în preajma cărora stau şi peste 6 ore / zi.Pentru mulţi par fata tăcută, timidă. Pentru alţii nebuna veşnic veselă. Unii mă găsesc extrem de feminină, unii mult prea băieţoasă. Unii ma etichetează prea devreme şi pe nedrept, unii nici în ziua de azi nu şi-au făcut o părere concretă despre mine.Cine sunt eu? Nu există nimeni care să deţină în intregime răspunsul la această întrebare. Probabil nici măcar eu. Puţini sunt cei care ajung să mă cunoască într-o oarecare măsură.

Uneori, în viaţa mea (colorată în cele mai bizare nuanţe, clădită pe cele mai denivelate petice ale existenţei, gata oricând să se dărâme) pătrunde căte un om care mă determină să cred că merită, că-mi poate fi prieten, că mă poate cunoaşte. Printre miile de buruieni răsare timid, un boboc mic, alb-azuriu: speranţa. Apoi unul şi mai mic, în tonuri calde: încrederea. Uşor, aceştia încep să crească, să se deschidă, deşi vremea nu le prea prieşte. Dar de cele mai multe ori se ofliesc înainte să înflorească. Din cauza vreunei furtuni cumplite, sau a unei secete neanunţate. Iubirea ce a reuşit să ia naştere din cele două flori se transformă în durere şi grădina sufletului meu rămâne întunecată, plină de buruieni şi bălării şi-atât, iar pământul uscat, la fel ca obrajii mei, căci şi lacrimile mi-au secat.

N-am fost niciodată copilul care să creadă că viaţa-i roz şi că umblă câinii cu covrigi în coadă. Dar cruzimea, egoismul, prostia, nepăsarea ce, îneacă lumea, întrece orice limită a ceea ce credeam.

...

late ...in the night...

Sunt atât de tristă , nu mai am speranțe în mine, nu mai am nimic. Simt o dezamăgire profundă față de tot ce mi se întâmplă, nimic nu este în favoarea mea, nici la 4 noaptea nu reușesc să adorm, nici să plâng nu mai pot. În puținele clipe în care reușesc să închid ochii, visez lucruri care mă fac fericită, dar mă trezesc și totul se spulberă, mă simt înconjurată de un pustiu imens.

S-au adunat toate peste mine, suflet frânt, tristețe, singurătate, nesomn, durere, cred că deja am intrat în depresie.

a part of ... me ...

Am o cutiuță într-un colț al sufletului. Și acolo zace multă durere. Am strâns în ea disperare, sânge de pe răni neînchise încă, tristețe, coșmaruri, nopți întregi fără somn, epuizare psihică. Eram o legumă atunci, o umbră, un om care nu mai trăia nici măcar pentru el însuși. Nici nu aveți idee ce se întâmpla cu mine atunci, prin ce chinuri treceam.am vrut să îmi iau viața, dar m-am oprit la timp... Am fost slabă, dezamăgită, luată în bătaie de joc poate, umilită...sau toate astea la un loc. Sunt din fire extrem de sensibilă, foarte emotivă și urăsc asta cel mai mult la mine. Pentru că dacă nu eram așa, puteam închide ochii atâtor lucruri în care nu m-am putut acomoda, atâtor oameni care pur și simplu și-au bătut joc de mine.

În loc să stau și să mă integrez, am fugit și am lăsat totul. Doar pentru că sunt altfel. Iar toate astea s-au strâns în mine. Și-mi mai doboară încă moral. Sunt clipe în care simt că cedez pur și simplu, că nu am putere să redeschid acea cutiuță. Însă acum sunt obligată să o fac și deja apăsarea asta îmi ia suflarea. Ochii îmi sunt numai în lacrimi, chiar dacă nu observă și nu știe nimeni asta.Doar sufletul meu.

În el îmi caut puterea, dar încerc să nu mă ascund de puterea care ar trebui să fie în mine. Însă nu am curaj să o caut.Și plâng. Și iar plâng. Și nu mă pot ajuta. Îmi este teamă să nu cad. Cuvintele nu îmi sunt de ajuns și nici de folos pentru a putea spune ce mi se întâmplă de fapt.

Și cu atât mai mult nu pot fi înțeleasă. Aș vrea doar să nu mai plâng și să fiu puternică, dar nu știu dacă pot, pentru că de câte ori deschid cutiuța aia, în mine se strânge tot răul ăla care mă torturează. Și vreau să se termine odată, deși știu că numai eu îi pot pune capăt! :( Există în mine încă probleme nerezolvate cu mine însămi...

the rest is... silence...

Culoare de martie. Miros de primăvară. Soare prietenos şi păsărele vorbăreţe. Scenariu de vis frumos. În teorie. Altfel, gânduri triste care nu mă lasă uneori să dorm. Probabil e astenia. Lipsa de culoare vie şi de fructe proaspete din pom. Încerc să mă automotivez şi să zâmbesc în fiecare zi, chiar şi atunci când mai simt nevoia să plâng. Viaţa e mai frumoasă dacă o zâmbeşti. Aşa auzisem undeva, prin carţi. Dar viaţa reala te doare uneori, şi zâmbetul nu mai pare firesc. Nu spun că sunt tristă, pentru că nu sunt. Am motivele să zâmbesc, sufletul îmi zâmbeşte, dar uneori aş vrea să fiu mai mult decât sunt, mult mai mult decât merit, imens de “mult mai mult” faţă de cine sunt acum. Privesc în jur şi văd oameni care ştiu să fie mult mai mult. De ce nu aş putea şi eu. Dar pot. Atunci de ce nu sunt? Toate la timpul lor, sau poate o schimbare de perspectivă. Lucrurile sunt diferite, oamenii nu sunt ceea ce par. Par mult, oferă puţin. Aud cuvinte frumoase la adresa mea, şi involuntar, le ignor. Nu cred în complimente, doar în fapte. La asta se rezumă tot: cât, ce, cum ai făcut. Ce a rămas. Şi mai e ceva…niciodată nu am vrut să fiu ceea ce sunt alţii. Poate asta e problema mea...